20
Și David a luat toate oile și toți boii; și cei ce mînau turma aceasta și mergeau în fruntea ei, ziceau: „Aceasta este prada lui David!”
21
David a ajuns la cei două sute de oameni cari fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe cari-i lăsase la pîrîul Besor. Ei au ieșit înaintea lui David și înaintea poporului care era cu el. David s'a apropiat de ei, și i-a întrebat de sănătate.
22
Toți oamenii răi și de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvîntul și au zis: „Fiindcă n'au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-și ia fiecare nevasta și copiii, și să plece.”