A izgonit pe preoții idolilor, puși de împărații lui Iuda să ardă tămîie pe înălțimi în cetățile lui Iuda și în împrejurimile Ierusalimului, și pe cei ce aduceau tămîie lui Baal, soarelui, lunei, zodiilor și întregei oștiri a cerurilor.
În context — 2 Împăraţi 23
4 Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoților de al doilea rînd, și celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele cari fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astartea, și pentru toată oștirea cerurilor; și le-a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, și a pus să le ducă cenușa la Betel.
5 A izgonit pe preoții idolilor, puși de împărații lui Iuda să ardă tămîie pe înălțimi în cetățile lui Iuda și în împrejurimile Ierusalimului, și pe cei ce aduceau tămîie lui Baal, soarelui, lunei, zodiilor și întregei oștiri a cerurilor.
6 A scos din Casa Domnului idolul Astareteei, și l-a dus afară din Ierusalim, la pîrîul Chedron; l-a ars la pîrîul Chedron și l-a prefăcut în cenușă, iar cenușa i-a aruncat-o pe mormintele copiilor poporului.
Trimiteri — 4 referințe
- Ieremia 44:17-19 Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămîie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre, în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pîne de ne săturam, eram fericiți, și nu treceam prin nici o nenorocire!
- 2 Împăraţi 21:3-4 El a zidit din nou înălțimile, pe cari le dărîmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, și s'a închinat înaintea întregei oștiri a cerurilor și i-a slujit.
- Ieremia 8:1-2 „În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împăraților lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoților, oasele proorocilor, și oasele locuitorilor Ierusalimului.
- Osea 10:5 Locuitorii Samariei, se vor uimi de vițeii din Bet-Aven; poporul va jăli pe idol, și preoții lui vor tremura pentru el, pentru slava lui, care va pieri din mijlocul lor.