Scriptura.ro

Apocalipsa 8

1 Cînd a rupt Mielul pecetea a șaptea, s'a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.

2 Și am văzut pe cei șapte îngeri, cari stau înaintea lui Dumnezeu; și li s'au dat șapte trîmbițe.

3 Apoi a venit un alt înger, care s'a oprit în fața altarului, cu o cădelniță de aur. I s'a dat tămîie multă, ca s'o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie.

4 Fumul de tămîie s'a ridicat din mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților.

5 Apoi îngerul a luat cădelnița, a umplut-o din focul de pe altar, și l-a aruncat pe pămînt. Și s'au stîrnit tunete, glasuri, fulgere și un cutremur de pămînt.

6 Și cei șapte îngeri, cari aveau cele șapte trîmbițe, s'au pregătit să sune din ele.

7 Îngerul dintîi a sunat din trîmbiță. Și a venit grindină și foc amestecat cu sînge, cari au fost aruncate pe pămînt: și a treia parte a pămîntului a fost ars, și a treia parte din copaci au fost arși, și toată iarba verde a fost arsă.

8 Al doilea înger a sunat din trîmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s'a făcut sînge;

9 și a treia parte din făpturile, cari erau în mare și aveau viață, au murit; și a treia parte din corăbii au pierit.

10 Al treilea înger a sunat din trîmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din rîuri și peste izvoarele apelor.

11 Steaua se chema „Pelin”; și a treia parte din ape s'au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentrucă fuseseră făcute amare.

12 Al patrulea înger a sunat din trîmbiță. Și a fost lovită a treia parte din soare, și a treia parte din lună, și a treia parte din stele, pentruca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei, și noaptea de asemenea.

13 M'am uitat, și am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, și zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pămîntului, din pricina celorlalte sunete de trîmbiță ale celor trei îngeri, cari au să mai sune.”