Scriptura.ro
Daniel 9:13 · Biblia Cornilescu
După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; și noi n'am rugat pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre, și n'am luat aminte la adevărul Tău.
Vezi în capitol

În context — Daniel 9

12 El a împlinit astfel cuvintele pe cari le rostise împotriva noastră și împotriva căpeteniilor noastre, cari ne-au cîrmuit, și a adus peste noi o mare nenorocire, așa cum nici odată și nicăieri supt cer nu s'a mai întîmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.

13 După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; și noi n'am rugat pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre, și n'am luat aminte la adevărul Tău.

14 De aceea și Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul, Dumnezeul nostru, este drept în toate lucrurile pe cari le-a făcut, dar noi n'am ascultat glasul Lui.

Citește tot capitolul Daniel 9 ›

Trimiteri — 28 referințe