13
Așa se ducea fiecare fată la împărat. Și, cînd trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia.
14
Se ducea seara; și a doua zi dimineața trecea în a doua casă a femeilor, supt privegherea lui Șaașgaz, famenul împăratului și păzitorul țiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decît cînd ar fi dorit împăratul și ar fi chemat-o pe nume.
15
Cînd i-a venit rîndul să se ducă la împărat, Estera, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n'a cerut decît ce a fost rînduit de Hegai, famenul împăratului și păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.