Psalmii 40:6-8Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispășire.
Isaia 1:11„Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sînt sătul de arderile de tot ale berbecilor, și de grăsimea vițeilor; nu-Mi place sîngele taurilor, oilor și țapilor.
Isaia 7:14De aceea Domnul însuș vă va da un semn: Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).
Matei 1:20-23Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s'a arătat în vis un înger al Domnului, și i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s'a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.
Evrei 10:7Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
Galateni 4:4Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege,
Evrei 1:6Și, cînd duce iarăș în lume pe Cel întîi născut, zice: „Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”
Evrei 2:14Astfel dar, deoarece copiii sînt părtași sîngelui și cărnii, tot așa și El însuș a fost deopotrivă părtaș la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul,
Evrei 10:10Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.
Evrei 8:3Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celalt Mare Preot să aibă ceva de adus.
Psalmii 50:8-23Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sînt necurmat înaintea Mea.
Ieremia 6:20Ce nevoie am Eu de tămîia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr'o țară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, și jertfele voastre nu-Mi sînt plăcute.”
Amos 5:21-22Eu urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre, și nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare!
Luca 1:35Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine, și puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfîntul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
Ioan 1:14Și Cuvîntul S'a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
1 Timotei 3:16Și fără îndoială, mare este taina evlaviei... „Celce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.”
1 Ioan 4:2-3Duhul lui Dumnezeu să -L cunoașteți după aceasta: Orice duh, care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu;
2 Ioan 1:7Căci în lume s'au răspîndit mulți amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!
Geneza 3:15Vrășmășie voi pune între tine și femeie, între sămînța ta și sămînța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcîiul.”
Ieremia 31:22Pînă cînd vei fi pribeagă, fiică rătăcită? Căci Domnul face un lucru nou pe pămînt: femeia va peți pe bărbat.
Matei 11:3și a trimes să -L întrebe prin ucenicii săi: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?”
Luca 7:19Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi, și i-a trimes la Isus să -L întrebe: „Tu ești Acela care are să vină, sau să așteptăm pe altul?”