2 Corinteni 4:6Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întunerec”, ne-a luminat inimile, pentruca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.
Ioan 1:5Lumina luminează în întunerec, și întunerecul n'a biruit-o.
Isaia 45:7Eu întocmesc lumina, și fac întunerecul, Eu dau propășirea, și aduc restriștea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
Isaia 60:19Nu soarele îți va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei; ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, și Dumnezeul tău va fi slava ta.
1 Ioan 1:5Vestea, pe care am auzit-o dela El și pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întunerec.
Efeseni 5:8Odinioară erați întunerec; dar acum sînteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.
Ioan 3:19Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.
Psalmii 97:11Lumina este sămănată pentru cel neprihănit, și bucuria pentru cei cu inima curată.
Ioan 1:9Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
Psalmii 33:6Cerurile au fost făcute prin Cuvîntul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii lui.
Psalmii 33:9Căci el zice, și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă.
Psalmii 148:5Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit și au fost făcute,
Efeseni 5:14De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.”
1 Ioan 2:8Totuș vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atît cu privire la El, cît și cu privire la voi; căci întunerecul se împrăștie, și lumina adevărată și răsare chiar.
Iov 38:19Unde este drumul care duce la locașul luminii? Și întunerecul unde își are locuința?
Psalmii 104:2Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
1 Timotei 6:16singurul care are nemurirea, care locuiește într'o lumină, de care nu poți să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu -L poate vedea, și care are cinstea și puterea vecinică! Amin.
Psalmii 118:27Domnul este Dumnezeu, și ne luminează. Legați cu funii vita pentru jertfă, și aduceți-o pînă la coarnele altarului!
Iov 36:30Iată, El Își întinde lumina în jurul Lui, și acoperă adîncimile mării.
Matei 8:3Isus a întins mîna, S'a atins de el, și a zis: „Da, vreau, fii curățit!” Îndată a fost curățită lepra lui.
Ioan 11:43Dupăce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!”