Ioan 12:46Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămînă în întunerec.
Ioan 1:4În El era viața, și viața era lumina oamenilor.
1 Ioan 2:8Totuș vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atît cu privire la El, cît și cu privire la voi; căci întunerecul se împrăștie, și lumina adevărată și răsare chiar.
Isaia 49:6El zice: ,Este prea puțin lucru să fii Robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului.
1 Tesaloniceni 5:4-7Dar voi, fraților, nu sînteți în întunerec, pentruca ziua aceea să vă prindă ca un hoț.
Ioan 1:7El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentruca toți să creadă prin el.
1 Ioan 5:20Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit, și ne-a dat pricepere să cunoaștem pe Celce este adevărat. Și noi sîntem în Celce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața vecinică.
Ioan 6:32Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v'a dat pînea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîne din cer;
Ioan 14:6Isus i-a zis: „Eu sînt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.
Isaia 8:20La lege și la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.
1 Ioan 1:8Dacă zicem că n'avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.
Matei 6:23dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Așa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta!
Ioan 7:12Noroadele vorbeau mult în șoaptă despre El. Unii ziceau: „Este un om bun.” Alții ziceau: „Nu, ci duce norodul în rătăcire.”
Ioan 15:1Eu sînt adevărata viță, și Tatăl Meu este vierul.