1 Împăraţi 17:1Ilie, Tișbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sînt, că în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît după cuvîntul meu.”
Amos 5:8El a făcut Cloșca cu pui și Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării, și le varsă pe fața pămîntului: Domnul este Numele Lui.
Geneza 6:13Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfîrșitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au umplut pămîntul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pămîntul.
Geneza 6:17Și, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pămînt, ca să nimicească orice făptură de supt cer, care are suflare de viață; tot ce este pe pămînt va pieri.
Geneza 7:11În anul al șasesutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s'au rupt toate izvoarele Adîncului celui mare și s'au deschis stăvilarele cerurilor.
1 Împăraţi 8:35-36Cînd se va închide cerul, și nu va fi ploaie, din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta: dacă se vor ruga în locul acesta și vor da slavă Numelui tău, și dacă se vor abate dela păcatele lor, pentrucă-i vei pedepsi-
Iov 12:10El ține în mînă sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc.
Psalmii 104:7-9dar, la amenințarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,
Ieremia 14:22Este oare printre idolii neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai Tu ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri!”
Naum 1:4El mustră marea și o usucă, face să sece toate rîurile; Basanul și Carmelul tînjesc, și floarea Libanului se vestejește.
Luca 4:25Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, cînd a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani și șase luni, și cînd a venit o foamete mare peste toată țara, erau multe văduve în Israel;
Iacov 5:17-18Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi; și s'a rugat cu stăruință să nu ploaie, și n'a plouat deloc în țară trei ani și șase luni.
Apocalipsa 11:6Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; și au putere să prefacă apele în sînge, și să lovească pămîntul cu orice fel de urgie, oridecîteori vor voi.
Deuteronomul 11:17Căci atunci Domnul S'ar aprinde de mînie împotriva voastră; ar închide cerurile, și n'ar mai fi ploaie; pămîntul nu și-ar mai da roadele, și ați pieri curînd din țara aceea bună pe care v'o dă Domnul.