Daniel 2:44Dar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție, care nu va fi nimicită niciodată, și care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma și va nimici toate acele împărății, și ea însăș va dăinui vecinic.
Evrei 1:8pe cînd Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:
Daniel 7:13-14M'am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrînit de zile și a fost adus înaintea Lui.
Daniel 7:27Dar domnia, stăpînirea și puterea tuturor împărățiilor cari sînt pretutindeni supt ceruri, se vor da poporului sfinților Celui Prea Înalt. Împărăția Lui este o împărăție vecinică, și toate puterile Îi vor sluji și -L vor asculta!
2 Samuel 7:16Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui vecinic înaintea Mea, și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”
Psalmii 89:35-37Am jurat odată pe sfințenia Mea: să mint Eu oare lui David?
Apocalipsa 11:15Îngerul, al șaptelea a sunat din trîmbiță. Și în cer s'au auzit glasuri puternice, cari ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mînile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.”
Matei 28:18Isus S'a apropiat de ei, a vorbit cu ei, și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pămînt.
Psalmii 45:6Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este vecinic; toiagul de domnie al împărăției Tale este un toiag de dreptate.
1 Corinteni 15:24-25În urmă, va veni sfîrșitul, cînd El va da Împărăția în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire și orice putere.
Daniel 7:18Dar sfinții Celui Prea Înalt vor primi împărăția și vor stăpîni împărăția în veci, din vecinicie în vecinicie.
Mica 4:7Din cei șchiopi voi face o rămășiță, din cei ce erau risipiți, un neam puternic; și Domnul va împărăți peste ei, pe muntele Sionului, de acum și pînă'n veac!
Galateni 3:29Și dacă sînteți ai lui Hristos, sînteți „sămînța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.
Apocalipsa 22:3-5Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.
Apocalipsa 20:4-6Și am văzut niște scaune de domnie; și celorce au șezut pe ele, li s'a dat judecata. Și am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, și ale celorce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei, și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mînă. Ei au înviat, și au împărățit cu Hristos o mie de ani.
Romani 9:6Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel, sînt Israel;
Galateni 6:16Și peste toți ceice vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare!
Obadia 1:21Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului, ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăția va fi a Domnului.’
Matei 1:1Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
Filipeni 3:3Căci cei tăiați împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, și cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămîntești.