Psalmii 99:7El le-a vorbit din stîlpul de nor; ei au păzit poruncile Lui și Legea, pe care le-a dat-o El.
Ioel 2:31soarele se va preface în întunerec, și luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.
Luca 23:44-45Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s'a făcut întunerec peste toată țara, pînă la ceasul al nouălea.
2 Petru 2:4Căci dacă n'a cruțat Dumnezeu pe îngerii cari au păcătuit, ci i-a aruncat în Adînc, unde stau înconjurați de întunerec, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată;
2 Petru 2:17Oamenii aceștia sînt niște fîntîni fără apă, niște nori, alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunerecului.
Exodul 10:21-23Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mîna spre cer, și va fi întunerec peste țara Egiptului, așa de întunerec de să se poată pipăi.”
Ezechiel 2:4-8Da, copiii aceștia la cari te trimet, sînt nerușinați și cu inima împietrită. Tu să le spui: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu!’
Ioel 2:2O zi de întunerec și negură mare, o zi de nori și de întunecime. Ca zorile dimineții se întinde peste munți un popor mare și puternic, cum n'a mai fost din veac, și nici în vremurile viitoare nu va mai fi.