Deuteronomul 32:39Să știți dar că Eu sînt Dumnezeu, Și că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viață și Eu omor, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, Și nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea.
Apocalipsa 1:18Cel viu. Am fost mort, și iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților.
Isaia 12:2„Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, și nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele, și El m'a mîntuit.”
Ioan 5:21În adevăr, după cum Tatăl înviază morții, și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea.
1 Samuel 2:6Domnul omoară și învie, El pogoară în locuința morților și El scoate de acolo.
Psalmii 56:13Căci mi-ai izbăvit sufletul dela moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.
Psalmii 118:17-18Nu voi muri, ci voi trăi, și voi povesti lucrările Domnului.
Ioan 5:28-29Nu vă mirați de lucrul acesta; pentrucă vine ceasul cînd toți cei din morminte vor auzi glasul Lui,
Ioan 11:25-26Isus i-a zis: „Eu sînt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Isaia 45:17-22Dar Israel va fi mîntuit de Domnul, cu o mîntuire vecinică. Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați, în veci.
Osea 1:7Dar voi avea milă de casa lui Iuda, și-i voi izbăvi prin Domnul, Dumnezeul lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreți.”
Apocalipsa 20:1Apoi am văzut pogorîndu-se din cer un înger, care ținea în mînă cheia Adîncului și un lanț mare.
Proverbele 4:23Păzește-ți inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieții.
Evrei 2:14-15Astfel dar, deoarece copiii sînt părtași sîngelui și cărnii, tot așa și El însuș a fost deopotrivă părtaș la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul,
Ioan 4:22Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mîntuirea vine dela Iudei.
Ioan 5:23pentru ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul, nu cinstește pe Tatăl, care L-a trimes.