Proverbele 3:3Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia: leagă-ți-le la gît, scrie-le pe tăblița inimii tale.
Psalmii 89:14Dreptatea și judecata sînt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea și credincioșia sînt înaintea Feței Tale.
Psalmii 100:5Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ține în veci, și credincioșia Lui din neam în neam.
Isaia 32:16-18Atunci nepărtinirea va locui în pustie, și neprihănirea își va avea locuința în pomăt.
Ioan 1:17căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.
Psalmii 72:3Munții vor aduce pace poporului, și dealurile de asemenea, ca urmare a dreptății Tale.
Romani 5:21pentruca, după cum păcatul a stăpînit dînd moartea, tot așa și harul să stăpînească dînd neprihănirea, ca să dea viața vecinică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.
Isaia 45:24,Numai în Domnul’, Mi se va zice, ,locuiește dreptatea și puterea; la El vor veni, și vor fi înfruntați toți ceice erau mîniați împotriva Lui.
Mica 7:20Vei da cu credincioșie lui Iacov, și vei ținea cu îndurare față de Avraam, ce ai jurat părinților noștri în zilele de odinioară.’
Romani 3:25-26Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credința în sîngele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu;
Evrei 7:2care a primit dela Avraam zeciuială din tot,-care, după însemnarea numelui său, este întîi, „Împărat al neprihănirii”, apoi și „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”;
Exodul 34:6-7Și Domnul a trecut pe dinaintea lui, și a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mînie, plin de bunătate și credincioșie,
Luca 1:54-55A venit în ajutorul robului său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurarea Sa, -
Romani 5:1Deci, fiindcă sîntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Ieremia 23:5-6„Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară.
Luca 2:14„Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pămînt între oamenii plăcuți Lui.”