Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșala; căci, dacă prin greșala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într'un singur om, adică în Isus Hristos, s'au dat din belșug celor mulți.
În context — Romani 5
14 Totuș moartea a domnit, dela Adam pînă la Moise, chiar peste ceice nu păcătuiseră printr'o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celuice avea să vină.
15 Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșala; căci, dacă prin greșala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într'un singur om, adică în Isus Hristos, s'au dat din belșug celor mulți.
16 Și darul fără plată nu vine ca printr'acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greșeli a adus o hotărîre de iertare.
Trimiteri — 19 referințe
- Romani 5:12 De aceea, după cum printr'un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit...
- Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.
- Efeseni 2:8 Căci prin har ați fost mîntuiți, prin credință. Și aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.
- 1 Ioan 5:11 Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața vecinică, și această viață este în Fiul Său.
- Isaia 53:11 Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într'o stare după voia lui Dumnezeu, și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
- Romani 5:16-20 Și darul fără plată nu vine ca printr'acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greșeli a adus o hotărîre de iertare.
- 2 Corinteni 9:15 Mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!
- Isaia 55:7-9 Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertînd.
- Daniel 12:2 Mulți din cei ce dorm în țărîna pămîntului se vor scula: unii pentru viața vecinică, și alții pentru ocară și rușine vecinică.
- Matei 20:28 Pentru că nici Fiul omului n'a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.”
- Matei 26:28 căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.
- Ioan 3:16 Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața vecinică.
- Ioan 4:10 -Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, și Cine este Cel ce-ți zice: ,Dă-Mi să beau!’ tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.”
- 1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi.
- 1 Ioan 4:9-10 Dragostea lui Dumnezeu față de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
- Faptele Apostolilor 15:11 Ci credem că noi, ca și ei, sîntem mîntuiți prin harul Domnului Isus.”
- Evrei 2:9 Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puțină vreme mai pe jos decît îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă și cu cinste”, din pricina morții, pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți.
- Apocalipsa 7:9-10 După aceea m-am uitat, și iată că era o mare gloată, pe care nu putea s'o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mîni;
- Apocalipsa 7:14-17 „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu știi”. Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele, și le-au albit în sîngele Mielului.