Scriptura.ro

Psalmii 11

1 La Domnul găsesc scăpare! Cum puteți să-mi spuneți: „Fugi în munții voștri, ca o pasăre?”

2 Căci iată că cei răi încordează arcul, își potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns celor cu inima curată.

3 Și cînd se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?

4 Domnul este în Templul Lui cel sfînt, Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, și ploapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.

5 Domnul cearcă pe cel neprihănit, dar urăște pe cel rău și pe cel ce iubește silnicia.

6 Peste cei răi plouă cărbuni, foc și pucioasă: un vînt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.

7 Căci Domnul este drept, iubește dreptatea, și cei neprihăniți privesc Fața Lui.