Psalmii 57
1 (Către mai marele cîntăreților. „Nu nimici”. O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a fugit în peșteră, urmărit de Saul.) Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, pînă vor trece nenorocirile.
2 Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
3 El îmi va trimete izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Își va trimete bunătatea și credincioșia.
4 Sufletul meu este între niște lei: stau culcat în mijlocul unor oameni cari varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinți sînt sulițe și săgeți, și a căror limbă este o sabie ascuțită.
5 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!
6 Ei întinseseră un laț supt pașii mei; sufletul mi se încovoia, și-mi săpaseră o groapă înainte: Dar au căzut ei în ea. -
7 Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cînta, da, și voi suna din instrumentele mele.
8 Trezește-te, suflete! Treziți-vă, alăută și arfă! Mă voi trezi în zori de zi.
9 Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cînta printre neamuri.
10 Căci bunătatea Ta ajunge pînă la ceruri, și credincioșia Ta pînă la nori.
11 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!