Psalmii 52
1 (Către mai marele cîntăreților. O cîntare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, cînd zicea: „David s'a dus în casa lui Ahimelec.”) Pentruce te fălești cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci.
2 Limba ta nu născocește decît răutate, ca un brici ascuțit, viclean ce ești!
3 Tu iubești mai degrabă răul decît binele, mai degrabă minciuna decît adevărul. -
4 Tu iubești numai cuvinte nimicitoare, limbă înșelătoare!
5 De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca și te va ridica din cortul tău, și te va desrădăcina din pămîntul celor vii. -
6 Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, și vor rîde de el, zicînd:
7 „Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogățiile lui cele mari, și se bizuia pe răutatea lui.”
8 Dar eu sînt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.
9 Te voi lăuda totdeauna, pentrucă ai lucrat; și, în fața copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.